Cineva a spus că mai important decât destinația e călătoria. Așa o fi? Dacă m-aș lua după Maria, nu. ”Tati, mai avem?” e întrebarea ei favorită. De data asta, spre București. E acolo ceva care se cheamă Destiny Park.

Un loc în care copii își testează viitorul. Bancheri, farmaciști, pompieri, piloți de avion sau mai știu eu ce. Locul o înghite pe Maria (împreună cu mama ei) și o scoate afară peste trei ore. E obosită, dar încântată. Cu toate astea nu reușim să-i aflăm viitoarea carieră. Mai amânăm, are doar șapte ani.

Către Sinaia regală

Urcăm spre nord, spre Sinaia. Acolo vom înopta. A doua zi, matinali cum suntem, aproape că deschidem domeniul Peles. Serios! Ne atrage atenția microhidrocentrala Peleș, cea care a fost construită în 1884, pentru a alimenta Castelul. Este cam a doua în Lume.

Nu, nu vom vizita Peleșul, castelul care ne impresionează, ca întotdeauna, cu măreția lui. Am mai făcut-o. De data, asta, ieșim din aleea principală și mergem să vedem Pelișorul. Mai mic, discret, ascuns de pădure. Suntem impresionați de gustul principesei și, mai apoi, reginei Maria, Cornelia glumește:

– Stăteau cam înghesuiți în Peleș!

Pelișorul e superb. Ne impresionează camerele tematice. Dormitorul de aur, atelierul de pictură, camerele guvernantelor, sufrageria, apartamentul lui Ferdinand. Într-una din camere, pe un stativ înalt, înfășurată în drapel, stă cutia cu inima reginei Maria. Cea care a călătorit de la Balcic, la Bran și, apoi, aici. Apropos de Balcic, sunt impresionat de cât de mult seamănă unele camere de aici cu cele din palatul de pe Coasta de Argint a Mării Negre.

Maria:

-Tati, dacă jucăm leapșa în castelul ăsta, nu mă găsești o săptămână!

Vrei sa te cazezi undeva in Romania? Avem zeci de propuneri de cazare in Romania!!!

Vizita la Parc Aventura

Plecăm. Tot spre nord. Spre Brașov. Maria iși freacă mâinile de bucurie. Urmează Parc Aventura. Trei ore de trasee prin copaci, Urcări, coborâri, fel de fel de încercări și, bucuria ei, celebrele tiroliene. Am mai fost aici. Intens. Nu știu de ce am senzația că nu mai e mult și Maria o să-mi ceară să facă traseul legată la ochi.

Brașov – Poiana Brașov- Râșnov- Sfăntu Gheorghe

În sfârșit. Plecăm. Nu ne cazăm în Brașov. Nu ne mai plac orașele aglomerate. De aia am și renunțat la ele. Alegem Sfântu Gheorghe. Aproape de Brașov (circa 30 km), dar nu Brașov!
Aproape de Brașov înseamnă aprope și de Poiana Brașov. Unde, a doua zi, Maria este vizitatoarea unui centru de echitație. Îi place să călărească și plimbarea (a Mariei pe cal, a noastră pedestru) ne dezvăluie culorile superbe pe care pădurea le îmbracă toamna. Apoi, urcăm la peștera Valea Cetății din Râșnov.

Câtre amiază, ne întoarcem, obosiți, la Sântul Gheorghe. Ne gândim să petrecem ultima zi loco, să ne relaxăm într-un ”dolce far niente”. Să reunțăm la vizitarea cetății Sighișoara, pentru care, doar drumul, dus-întors, ne-ar lua 3,5-4 ore. Un meci pe frumoasa Sepsi Arena pare mai atractiv pentru mine. Dar trebuie să-l anunț pe Bogdan. Cine e Bogdan? Un prieten din rugby (fondatorul clubului Titanii din localitate) care, știind de excursia mea, mă aștepta la o bere în Sighișoara.

Nu apuc să-l anunț. Mi-o ia înainte. Sună.

-Nu există! Mâine am nevoie de arbitru! Copii mei au meci la U14, cu Sibiul, și n-am arbitru!

Întâlnire cu ”Titanii” la Sighișoara!!!

Mda, el conduce un club de rugby, Titanii Sighișoara, iar eu, din când în când, fac pe arbitrul. Dar acum chiar nu mai am chef de 250 de km! Totul e împotriva lui. N-am short, n-am jambiere, n-am ghete, n-am fluier! Dar o am pe Cornelia :

-Dacă omul are nevoie trebuie să mergem! îmi aruncă ea, direct în conștiința mea.

Așa că, a doua zi, cu o oră și jumătae înainte de lovitura de începere, inspectăm terenul de joc. Apare Bogdan, apar jambierele (rosso-nero, adică unul roșu și unul negru), ghetele, fluierul și, gata, la 11 dăm drumul la meci. Enjoy the game and play safe!

După fluierul final, urcăm în cetatea Sighisoarei unde vizităm Biserica Mănăstirii (în trecut domincană, azi, luterană) despre care aflăm că a prins și marea invazie a mongolilor din 1241. Acum prinde marea invazie pașnică a turiștilor. Și unii și alții au în comun faptul că, după invazie, se retrag spre sălașurile lor.

Așa ne retragem și noi, a doua zi, peste Carpați către sălașurile noastre, încheind astfel o vacanță care ne-a umplut tolba cu amintiri.

Un material @bycatalindumitrescu_autor